Newsflash

Rezultate căutare « anul universitar »

PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2011/2012

- iul. 1, 2011

   Publicăm, începând cu acest număr, programul tematic al cursurilor postuniversitare de perfecţionare pentru anul universitar 2011/2012 organizate de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

A fost odată anul 2010

de Dr. N. CALOMFIRESCU - ian. 14, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Anul Tigrului şi… sănătatea

   Anul 2010 a fost declarat de europeni anul combaterii sărăciei, al biodiversităţii şi al prevenirii dezastrelor. Conform zodiacului chinezesc, este anul Tigrului de metal, mai precis anul 4707. Persoanele născute în anii tigrilor (Tigrul de metal, de foc, de lemn, sau de pământ) ar avea calităţi speciale: energice, sensibile, dinamice, revoluţionare, nobile, eroice, dispuse să meargă până la capăt „totul sau nimic’“ şi capabile să se adapteze uşor la schimbări etc. Pe listele de persoane cunoscute/născute „tigri“ se află foşti preşedinţi (Charles de Gaulle), marele Ludwig van Beethoven şi îndrăzneţul Marco Polo, alături de o mulţime de actori, cântăreţi, cabaretieri, prezentatori şi fotomodele. Paradoxal, medicii născuţi tigri au făcut de-a lungul anilor mai puţină impresie şi sunt mai puţin menţionaţi pe liste. În schimb, psihologii apar frecvent, să amintim doar pe ultimul şi cel mai mediatizat, dr. Phil. (...)

Rezidenţiat descentralizat, de anul viitor

de Serviciul de presă al MS - oct. 29, 2010

   Dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, a semnat cu rectorii universităţilor de Medicină şi Farmacie din România un protocol conform căruia, începând cu 2011, concursul de rezidenţiat va fi organizat descentralizat, centrele universitare fiind responsabile în formarea medicală de specialitate.
   Se speră că descentralizarea rezidenţiatului va însemna eficientizarea organizării concursului. În premieră, fiecare universitate va elabora propriile subiectele de examen, dar acestea vor fi bazate pe o tematică unică, respectând metodologia în conformitate cu legislaţia în vigoare.
   Totodată, metodologia, bibliografia şi curricula pentru specialităţile la care perioada de rezidenţiat a fost redusă anul acesta vor fi realizate de reprezentanţii universităţilor de Medicină şi Farmacie până la, cel mai târziu, 1 decembrie 2010, astfel încât absolvenţii, viitorii rezidenţi să poată cunoaşte din timp noile reglementări. După cum se ştie, în 2010 s-a luat decizia reducerii cu un an a duratei de rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi eliminarea duratei de şapte ani.
 
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 22, 2010

Informaţii generale
Condiţii de înscriere la cursurile de perfecţionare:
1. Se pot înscrie numai absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior;
2. La cursurile de pregătire în vederea obţinerii de atestate (studii complementare) se pot înscrie doar medici specialişti
din domeniul corespunzător;
3. Achitarea integrală, anticipată a contravalorii cursului la casieria UMF „Iuliu Haţieganu“ din str. Victor Babeş nr. 8.
   Plata se poate face şi prin virament bancar în beneficiul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, cod fiscal: 4288047, număr de cont RO87TREZ216504601X007220 deschis la Trezoreria Cluj-Napoca, cu specificarea pe ordinul de plată a numelui cursantului, titlului cursului şi a numărului de ordine corespunzător cursului solicitat, conform datelor din oferta de cursuri; (...)

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 15, 2010

SPECIALITĂŢI CHIRURGICALE
CHIRURGIE I
CHIRURGIE II
CHIRURGIE III
CHIRURGIE IV
CHIRURGIE ONCOLOGICĂ
OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE I
OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE II
OFTALMOLOGIE
ORL
ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE
UROLOGIE
MEDICINĂ DENTARĂ
CHIRURGIE CRANIO-MAXILO-FACIALĂ
ŞI URGENŢE ÎN STOMATOLOGIE II
CHIRURGIE ŞI IMPLANTOLOGIE
MAXILO-FACIALĂ
CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ I
PROTETICĂ DENTARĂ
 
Un centru universitar de elită

de Constanţa MARINESCU - oct. 15, 2010

   Anul trecut, am avut ocazia şi onoarea să lucrez în colectivul care s-a ocupat de apariţia la Editura „Viaţa Medicală Românească“ a cărţii „Cu bună ştiinţă“ a acestui cunoscut profesor, care anul acesta a fost nominalizat şi a primit Trofeul de Cristal la Gala „VM“. Acum am în faţă o lucrare semnată tot de domnia sa. Este vorba de dl prof. dr. Francisc Schneider, iar cartea se numeşte UNIVERSITARII DE LA „GOLDIŞ“ (apărută la „Vasile Goldiş“ University Press Arad, 2010). (...)

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 8, 2010

Informaţii generale

Condiţii de înscriere la cursurile de perfectionare:
1. Se pot înscrie numai absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior;
2. La cursurile de pregătire în vederea obţinerii de atestate (studii complementare) se pot înscrie doar medici specialişti din domeniul corespunzător;
3. Achitarea integrală, anticipată a contravalorii cursului la casieria UMF „Iuliu Haţieganu“ din str. Victor Babeş nr. 8. Plata se poate face şi prin virament bancar în beneficiul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, cod fiscal: 4288047, număr de cont RO87TREZ216504601X007220 deschis la Trezoreria Cluj-Napoca, cu specificarea pe ordinul de plată a numelui cursantului, titlului cursului şi a numărului de ordine corespunzător cursului solicitat, conform datelor din oferta de cursuri;
4. Cursanţii au obligaţia de a-şi asigura la locul de muncă continuitatea activităţii pe perioada cursului; (...)

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 1, 2010

Informaţii generale

Condiţii de înscriere la cursurile de perfectionare:
1. Se pot înscrie numai absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior;
2. La cursurile de pregătire în vederea obţinerii de atestate (studii complementare) se pot înscrie doar medici specialişti din domeniul corespunzător;
3. Achitarea integrală, anticipată a contravalorii cursului la casieria UMF „Iuliu Haţieganu“ din str. Victor Babeş nr. 8. Plata se poate face şi prin virament bancar în beneficiul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, cod fiscal: 4288047, număr de cont RO87TREZ216504601X007220 deschis la Trezoreria Cluj-Napoca, cu specificarea pe ordinul de plată a numelui cursantului, titlului cursului şi a numărului de ordine corespunzător cursului solicitat, conform datelor din oferta de cursuri;
4. Cursanţii au obligaţia de a-şi asigura la locul de muncă continuitatea activităţii pe perioada cursului; (...)

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010-2011

- sept. 24, 2010

Card de sănătate, începând de anul viitor

- sept. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Anul Chopin

de Dr. Raluca BULEA - sept. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010-2011

- sept. 17, 2010

ANATOMIE PATOLOGICĂ
ANATOMIE ŞI EMBRIOLOGIE
ATI I
ATI II
BALNEOFIZIOTERAPIE ŞI RECUPERARE MEDICALĂ
BIOCHIMIE MEDICALĂ
BOLI INFECŢIOASE
CARDIOLOGIE – INSTITUTUL INIMII
CARDIOLOGIE – RECUPERARE
CENTRUL DE EDUCAŢIE ŞI CERCETARE ÎN ULTRASONOGRAFIE al Universităţii deMedicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca în colaborare cu Asociaţia Română pentru Studiul Ultrasonografiei Clinice şi Aplicative (ARSUS)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- aug. 6, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa meidcală.
MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
MEDICINĂ DENTARĂ
FARMACIE
 
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 23, 2010

• RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
• MEDICINĂ DE LABORATOR, BIOCHIMIE MEDICALĂ, GENETICĂ, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE, TOXICOLOGIE, VIRUSOLOGIE, ANATOMIE
• MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 16, 2010

ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE
UROLOGIE
PEDIATRIE
ANATOMIE PATOLOGICĂ
MEDICINĂ LEGALĂ
SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT
RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 9, 2010

CHIRURGIE TORACICĂ
NEUROCHIRURGIE
OFTALMOLOGIE
OTORINOLARINGOLOGIE
ORTOPEDIETRAUMATOLOGIE
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 2, 2010

RECUPERARE MEDICALĂ ŞI BALNEOLOGIE
REUMATOLOGIE
ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ
CHIRURGIE GENERALĂ
CHIRURGIE CARDIACĂ ŞI A VASELOR MARI ŞI CHIRURGIE VASCULARĂ
CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ
CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
CHIRURGIE TORACICĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe